Old vs. New

Deşi l-am folosit adesea în lipsă de inspiraţie, îmi displace profund cuvântul “bilanţ”. Cred că are legătură cu faptul că îmi sună foarte contabilicesc, profesie pe care, să-mi fie cu iertare, o consider absolut oribilă şi plictisitoare. Aşadar, nu voi face bilanţul anului 2012. Voi face o retrospectivă. Parcă sună altfel, mă declar mulţumită.

2012 a început cu o listă de dorinţe, acea listă în fruntea căreia am ţintuit un titlu la modă: “New year’s resolutions”. Bineînţeles, nu am bifat toate obiectivele înscrise, însă nu cred că am dreptul să mă plâng. O parte din ele s-au întâmplat exact aşa cum mi-am dorit. Nu cele mai importante, dar măcar dau la număr. E ciudat cât de greu este să te minţi sau să te consolezi pe tine însuţi. Cea mai aprigă dorinţă a rămas secretă, dar mi s-a împlinit. În urma ei, îmi răsună în minte doar celebra zicere: “Ai grijă ce îţi doreşti pentru că s-ar putea să se întâmple”.

2012 a fost un an al schimbării. Asta e clar. Nu există niciun plan rămas nealterat de trecerea sa. Profesional, am un loc de muncă nou. Personal, m-am dat cu capul de toţi pereţii, m-am împiedicat de pragul de jos şi (bonus) am dat cu fruntea de cel de sus. De mai multe ori. Pe plan material, strâng avere. M-am înnoit cu o bicicletă, cu o altă maşină şi cu un buletin. Toate pe numele meu. Oricât de tentaţi aţi fi, ţineţi cont că am zis avere, nu zestre.

2012 trebuia să fie anul meu. Aşa mi-l doream şi mi-l închipuiam. Nu a fost şi pentru asta mă învinuiesc. Sunt unica responsabilă pentru faptul că am alergat după ceva lipsit de sens. Şi pentru că am amânat atât de mult acea psihoterapie aplicată de către mine mie însumi, proces în urma căruia am schimbat drastic lista de priorităţi, lista de oameni pe care care îi agreez în jurul meu etc. Toată treaba asta cu amânatul, boală cronică la mine, trebuie să înceteze.

2012 a fost un buffer. A fost un an de tranziţie între… două vieţi complet diferite. Sper doar că cea care urmează va fi mai, mai… Dar cine poate şti?

2012 a avut şi o parte foarte bună. Mi-a adus foarte aproape nişte oameni pe care îi îndrăgesc nespus şi pe care sper să nu îi pierd.

vs.

 2013 nu a venit cu mare fast. De fapt, a venit cu veşti proaste. Prefer totuşi să mă gândesc că mai sunt 364 de zile în care totul se poate schimba şi, cunoscându-mă, sunt convinsă că aşa se va întâmpla. Îmi doresc ca anul acesta să fie mai mult despre mine şi despre oameni. Ceea ce este material poate aştepta.

2013 nu are şi nici nu va avea nicio listă de obiective. Doar o singură promisiune pentru 31 decembrie 2013, promisiune pe care am de gând să o respect. În rest, nu-mi doresc decât să fiu cât se poate de fericită şi, dacă se poate, să-i fac fericiţi pe oamenii care contează pentru mine. Şi, pentru că sunt o romantică, îmi doresc să fiu iubită şi să iubesc.

Sper că merit măcar o parte din lucrurile pe care mi le doresc cu atâta ardoare…


5 Comments

  1. aA
    2 Jan 2013

    iti doresc sa ti se implineasca toate dorintele secrete sau nu, sa gasesti bucuria in lucrurile mici si fericirea in oamenii din jur, sa razi mult si sa treci usor, cu succes si definitiv peste neplaceri. un 2013 de exceptie! :)

    • bloodie
      2 Jan 2013

      Mulţumesc, Anca! >:D<

  2. corina
    2 Jan 2013

    O sa ti se implineasca dorintele ! Esti ca noi … Pup .

  3. Gigi
    2 Jan 2013

    Sper ca anul 2013 sa curga cu dorinte implinite si sa fie un an al realizarilor! :-*

  4. Alex
    6 Jan 2013

    Cu o mica intarziere, la multi ani! Sper ca 2013 sa iti aduca tot ceea ce iti doresti.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>