Când eram copil, mă grăbeam să fiu om mare. În mintea mea de-atunci, a fi om mare însemna o viaţă foarte puţin solicitantă. Banii veneau de undeva din cer, oamenii mari mergeau la serviciu şi nu făceau nimic, aveau voie să se joace cu oalele din bucătărie sau cu fierul de călcat, nu aveau teme pentru acasă, se puteau uita la filme noaptea şi nu le spunea nimeni ceea ce trebuie să facă. Un vis. Mi-am promis că atunci când voi creşte îmi voi cumpăra toate jucăriile care apăreau în reclamele de pe Cartoon Network, jucării care nu se găseau la noi şi care, chiar dacă s-ar fi găsit, probabil ar fi fost mult prea scumpe. Am jinduit ani întregi după o bucătărioară de jucărie pe care o văzusem într-o reclamă. Azi am o bucătărie mult mai mare, una adevărată… una care mă vede prea rar. La fel de rar mă vede şi fierul de călcat, pe care, copil fiind, îmi doream să am voie să-l mânuiesc.
Astăzi am cam uitat cum este să fii copil. Mai des se-ntâmplă să mă comport ca un adolescent. O dată pe an, totuşi, îmi amintesc că mai există un inner child. Vorbesc despre 1 iunie.
În fiecare an, de 1 iunie, fac ceva ce ar bucura copilul din mine. Mă uit la desene animate, mănânc îngheţată sau prăjituri etc. Anul acesta, Ziua Copilului m-a surprins la Serbările Timişoreana. Şi da, Timişoreana bucură adesea omul mare din mine, căci sunt consumator recunoscut, însă de această dată am găsit şi o bucurie de copil. Împreună cu Cristina, m-am dat în Umbreluţele Zburătoare.
Adulţii se pot juca oricând. Pot colora, pot decupa, pot face figurine. Aţi crede că, o dată cu vârsta, aceste pasiuni dispar. Şi n-aţi fi departe de adevăr. Mai există totuşi oameni care o fac, iar Serbările Timişoreana au fost, pentru o săptămână, spaţiul lor de joacă.
Nu toţi copiii trebuie să îşi urmeze visurile. Dacă era aşa, eu astăzi trebuia să fiu vânzătoare de ziare sau spălătoreasă. Timişoreana a adus în cadrul serbărilor o mână de oameni talentaţi şi, sub vraja zilei de 1 iunie, am avut curiozitatea să aflu dacă talentul, creativitatea şi pasiunea vin încă din copilărie.
“Desenez portrete de când eram bebe. Lorena Garoiu
Lorena are astăzi în jur de 30 de ani şi este artist vizual. În ultima săptămână şi-a petrecut timpul desenând portretele oamenilor care au vizitat Serbările Timişoreana. Ne-a povestit că primul ei portret l-a realizat pe când avea doar 4 sau 5 ani. Faptul că provine dintr-o familie de artişti explică talentul său înnăscut, talent care, cizelat printr-un liceu şi-o facultate de arte, i-a adus lucrările în numeroase expoziţii din România şi din străinătate.
“Mi-am început “cariera” mâzgălind şi rupând orice foaie găseam prin casă în bucăţi minuscule. Ioana Bîrle
Şi talentul Ioanei este unul moştenit. La fel cum face şi ea astăzi, bunica sa realiza modele pentru pereţi, aşa cum era moda vremii. Ioana a descoperit pictura în timpul orelor de lucru manual şi nu a durat mult până colegii săi i-au remarcat talentul şi au rugat-o să le facă şi lor temele. În timpul liceului a abandonat arta în favoarea matematicii, dar s-a întors la prima ei dragoste alegând o facultate de arte. Astăzi, ea şi Denisa Săftescu pictează şi transformă în lucruri frumoase tot ceea ce le iese în cale. Tricouri, pahare, pereţi etc. Acest duo artistic poartă numele de Tourmaline Boutique şi, anul acesta, pe lângă ceea ce fac în general, au personalizat halbe de bere Timşoreana.
“De când mă ştiu mă chinui să desenez haine şi pantofi. Georgiana Epure
Georgiana este mult mai cunoscută sub numele de Gio, nume sub care astăzi creează bijuterii superbe. Încă de pe când era copil desena şi picta. Astăzi spune că atunci desena chiar mai frumos decât o face acum. Nu ştiu dacă aşa o fi sau este doar modestă. Deşi visa la ateliere de creaţie vestimentară, Gio şi-a descoperit pasiunea pentru bijuterii puţin mai târziu. Cu toate astea, talentul ei şi latura sa creativă spre care înclina încă de mică au făcut ca acum să iasă din mâinile ei lucruri atât de iscusite. Bineînţeles, pe lângă talent, a fost şi multă muncă. Georgiana crede că această creativitate vine din emoţie, din trăiri. Din punctul meu de vedere, nimic nu putea fi mai adevărat.
În final, nu mai spun decât că mă bucur nespus pentru faptul că Timişoreana încurajează artizanii locali şi micii producători de alimente bio. Într-o lume foarte standardizată avem nevoie de aşa ceva.
Şi în tonul articolului am o rugăminte pentru părinţii de copii creativi. Susţineţi-i! Cine ştie? Într-o zi s-ar putea să îşi câştige traiul făcând ceva ce le place. Un lux de care tot mai puţini au parte.
Frumos! Pasiuni și pasionați!… Suntem atât de ”profunzi”, încât ne denumim pragmatici și teribil de realiști, dorindu-ne stabilitate de orice fel, ferindu-ne de vise, pasiuni și modelarea vieții în funcție de acestea!…
Temerile ne dau ghes, ba chiar uzează din plin de bunăvoința noastră, ferindu-ne de albastrul cerului, mana care ni se-ntinde tremurândă, dar caldă, vocea șoptită care recită minunat și trilurile dintr-o baie înfundată…
Târziu, dar nu prea târziu, m-am scuturat de temeri, cuvinte de ”bine”, voci în surdină și-am purces la drum! Un drum al pasiunii, care-mi împlinește sufletul și-mi dă binețe, calm, cu zâmbetul pe buze în fiecare dimineață!
Da, dragilor, dați frâu liber cugetului, inimii și sufletului, lăsați-le la unison!
Da, am adus pasiunile, visele-mi într-un cotidian alert și-mi pare atât de bine!
Toate bune de pe meleaguri nemțene, de la poalele Ceahlăului!
Cristina, nu pot decât să mă bucur că faci parte din acea mână de oameni care își ocupă timpul cu ceea ce le place. Și mie îmi place ceea ce fac și încerc, pe cât posibil, să spun cât mai rar “trebuie”.
[…] http://bloodie.ro/oameni-mari-care-mai-deseneaza-pe-asfalt/ Rate this:GIO Studio:Like this:Like Loading… […]